Proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Erasmus+. Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.
Programul Erasmus+, Acțiunea-cheie 1 – Mobilitatea persoanelor; Domeniul EDUCAȚIE ȘCOLARĂ,
Titlul proiectului: Competențe europene necesare în mileniul III pentru dascălii Șansei a Doua
Numărul de identificare al contractului: 2016-1-RO01-KA101-024197; Perioada de implementare: 1 iunie 2016-31 august 2017
Buget: 20850 euro; Anunț selecție – vizualizează documentul; Vizualizeaza rezultate selectie – participanti ERASMUS+
Obiectivul general al proiectului “Competențe europene necesare în mileniul III pentru dascălii Șansei a Doua” este creșterea cooperării internaționale, introducerea de bune practici europene în Școala Gimnazială nr. 5 și obținerea de contacte și conexiuni pentru noi proiecte europene, generatoare de motivatie.
Obiectivele specifice ale proiectului și activitățile prin care acestea se vor realiza sunt următoarele:
1.Să dezvolte competențe de leadership, comunicare asertivă, cooperare și colaborare cu părinții, consiliere și motivare a elevilor vulnerabili emoțional în vedrea continuării studiilor pentru 10 profesori, prin participarea lor la mobilități transnaționale și organizare de workshop-uri pentru diseminare, multiplicare și exploatare în școală.
2.Să dezvolte competențe de managementul clasei în vederea imbunătățirii rezultatelor școlare ale elevilor pentru 10 profesori prin participare la mobilități transnaționale și organizare de workshop-uri pentru diseminare, multiplicare și exploatare.
3.Să dezvolte competențe de producție video digitală pentru a lucra cu elevii la clasa și în afara sălii de clasă pentru 10 profesori prin participare la mobilități transnaționale și organizare de workshop-uri pentru diseminare, multiplicare și exploatare.
4.Să dezvolte competențe de comunicare în limba EN în diferite contexte de viață pentru 10 profesori.
5.Să crească capacitatea de predare a antreprenoriatului pentru 10 profesori prin crearea unui Curriculum la Decizia Școlii – anul IV – A Doua Șansă si predarea lui în regim Blended Learning.
Proiectul se adresează cadrelor didactice din Școala Gimnazială nr. 5 și are ca rezultate principale:
- Dezvoltarea unui set de competențe transversale pentru cele 10 cadre didactice implicate în Programul “A Doua Șansă”.
- Curriculumul livrat în regim Blended Learning “Acces către Succes”, testarea și livrarea acestuia prin intermediul platformei de e-Learning a proiectului către beneficiarii indirecți ai proiectului, elevi implicați în Programul “Șansa a Doua”.
Responsabilități specifice fiecărui beneficiar selectat pentru participare la mobilitățile transnaționale:
- Participare la întâlnirile de lucru organizate Școala Gimnazială nr. 5 din Drobeta Turnu Severin cu reprezentanţii echipei de implementare a proiectului, 10 cadre didactice implicate în Programul “A Doua Șansă” ;
- Participare la o mobilitate transnațională a proiectului în conformitate cu clauzele contractuale;
- Crearea rapoartelor de activitate în urma participării la mobilitatea transnațională;
- Realizarea sarcinilor asumate în cadrul echipei de implementare pentru crearea produselor finale ale proiectului: curriculumul “Acces către Succes”, testarea și livrarea acestuia în regim Blended Learning prin intermediul platformei de e-Learning către beneficiarii indirecți ai proiectului, elevi implicați în cadrul programului “Șansa a Doua”;
- Organizarea și desfășurarea sesiunilor de formare livrate în regim Blended Learning (face-to-face si online), inclusiv în weekend, către beneficiarii indirecți ai proiectului, elevi implicați în Programul “Șansa a Doua”;
- Realizarea activităților de diseminare conform planului de diseminare asumat contractual.
Rezultatele activităţilor de mobilități transnaționale:
– 1 Raport individual de participare la mobilitatea transnațională,
– 1 curriculum transdisciplinar “Acces către succes”,
– Testarea curriculumui transdisciplinar “Acces către succes” prin intermediul platformei de eLearning.